Stiuca (Esox lucius)
Delta Dunarii pare sa fie ultimul refugiu al ei.
Este pradatorul inzestrat perfect de natura, situat in varful piramidei trofice din ecosistemele acvatice dulcicole, avand o viteza de invidiat, 25-28 m/s, pe distante scurte.
Pasiunea pentru pescuitul stiucii este dat de lacomia cu care se repede asupra nalucii si incercarea specifica (lumanarea) de a se elibera cand este agatata.
Cand temperatura apei devine 13-15 grade C, metabolismul stiucii se accelereaza, si se hraneste toata ziua, iar cu intensitate maxima, dimineata si inainte de amurg.
Primavara cand temperatura apei creste, stiucile se deplaseaza spre apele mai putin adanci, unde incalzirea apei atrage hrana vie a pradatorilor.
Vara o gasim mai in centrul baltilor, urmarind deasemenea cardurile de puiet, deci atentie! insistati in locurile unde observati puiet.
Cand temperatura apei creste foarte mult, trebuie cautata in locurile cu apa adanca, intre canale dintre balti si micile “japse” ce se formeaza intre ele.
In perioadele optime de hranire (toamna), exemplarele mai mici, vor ataca mai aproape de mal, iar cele mari un pic mai in larg. Tot in aceasta perioada, incercati naluci de dimensiuni mai mari.
Nu folositi aceeasi naluca in aceeasi balta de prea multe ori.
Evitati folosirea minciogului (se incurca “tripla” foarte usor) la exemplarele ce pot fi recuperate cu mana.
Incercati sa imprimati nalucii dumneavoastra o viteza si o miscare cat mai apropiate de ceea ce vrea sa imite: un peste ranit, bolnav.
Aruncati naluca in directia soarelui, si nu folositi naluci foarte stralucitoare daca apa este foarte limpede.
Si nu uitati ca iarna la copca cele mai bune rezultate se obtin la pestisor viu.
Informatii mai multe despre pescuit.
Fir intins !