Prezentarea si promovarea unor locuri mirifice din Delta Dunarii, pentru pescarii sportivi.

 

 

Chiar dacă protecția vârfului cârligelor de pescuit la crap este un subiect despre care s-au mai scris zeci de materiale și i-au fost dedicate nenumărate posturi în forumuri dedicate pescarilor de crap, ne-am gândit că n-ar strica totuși să vă reamintim cât de important este acest aspect și, de ce nu, să vă sugerăm ceva metode eficiente.

1

Înainte de a le arunca, înfige cârligele folosite într-o bucată de stuf

Pe cât de mic și neînsemnat poate părea, agerimea vârfului unui cârlig este poate, după localizare, unul dintre cele mai importante aspecte de care trebuie să ții seamă la orice partidă de pescuit.

Ai luat un pește? Verifică vârful cârligului! Ai recuperat montura de pe vad? Verifică cârligul! Legi o montură și iei un cârlig nou din plic? Ai ghicit, verifică-i vârful!

Cum, chiar și când aleg un cârlig din plicul recent cumpărat? Da, categoric da! La transport cârligele se pot lovi unele de altele, iar asta, de cele mai multe ori, se traduce prin bontirea unora din pachet.

Nu-s multe, dar este foarte indicat să le elimini pe cele care nu mai corespund. Nu-ți poți permite pierderea unui pește doar pentru că nu ai înlocuit un cârlig care nu-și mai făcea treaba.

Cu-varnisul-fixat-pe-varful-carligului-nu-risti-accidente-neplacute-si-protejezi-si-varful-carligului

Taie o bucată de varniș de 1 cm și fixează-l pe vârful cârligului

2

Cu varnișul fixat, nu riști accidente neplăcute și, în același timp, protejezi vârful cârligului

Sigur, sunt și producători care au prevăzut asta și și-au customizat ambalajele astfel încât să evite acest neplăcut aspect dar, evident, o protecție suplimentară adaugă un cost în plus.

Bineînțeles, nu recomandăm schimbarea cârligului după fiecare pește prins, așa cum o fac majoritatea producătorilor de cârlige și/sau consultanții acestora, dar este esențial să-l verifici. Dacă-i bun, pescuiește cu el în continuare. Dacă nu, următorul. Nu-i un cost prea mare raportat la cel pe care-l poți plăti dacă nu-l înlocuești.

Cum îl verifici? Noi preferăm așa-zisul “test al unghiei”. Pentu asta trebuie să fixezi vârful câligului pe unghie (atenție, nu-l apăsa foarte tare!), iar dacă opune rezistență când îl tragi pe suprafața unghiei, este bun. Dacă alunecă ca sania pe derdeluș, dă-i vânt. La gunoi cu el sau, de ce nu, la pilă.

SFAT CRAP24
________

Atenție! Nu arunca în apă sau pe mal cârligele folosite.

Înainte de a-l arunca – iar asta exclusiv într-o zonă dedicată gunoiului – este foarte important să-l împăturești într-o folie preotectoare pe care să nu o poată penetra sau, mult mai eficient și la-ndemână, să-l înfigi într-o bucată de stuf.

Aruncate astfel, cu siguranță vei evita eventuale accidente ce pot apărea pe fondul neatenției altor pescari.
________

Iar dacă de cele mai multe ori vârful cârligului trebuie protejat pentru a nu-l strica, există situații în care îl poți proteja și pentru a evita un eventual accident ce poate apărea atunci când legi o nouă montură.

Nu-s puțini pescari care, în timp ce se asigurau că nodul monturii este suficient de bine strâns, au simțit eficiența cârligului pe propria lor piele sau, mai degraba, deget.

3

Pentru a testa vârful cârligului, îl poți trage ușor pe suprafața unghiei. Nu aplica presiune prea mare, iar dacă acesta alunecă pe unghie, aruncă-l. Dacă nu, este bun de trimis pe vad.

Tot ceea ce ai de făcut este să tai o bucată de 1 cm de tub antitangle (anti-încurcare) sau varniș siliconic și să-l fixezi pe vârful cârligului chiar înainte de a lega motura. Cu cât este mai dur plasticul tubului, cu atât mai bine.

Ba mai mult, metoda funcționează și dacă ești genul de pescar mai practic și preferi să-ți păstrezi monturile pe bețe în timpul transportului sau în perioadele de inactivitate. Cu varnișul fixat pe vârf, șansele cârligului de a-și strica vârful sunt considerabil reduse.

Ține cont de sfaturile de mai sus și nu doar cârligele îți vor fi mai ascuțite, ci și mâinile mai ferite. Ba chiar și buzunarele mai fericite, nu crezi?

Surse: http://www.crap24.ro